Aglomeraţie la Muzeul Selfie-urilor din New York unde au fost amenajate 9 galerii cu supereroi din Deadpool

Embed:

Sute de americani au luat cu asalt Muzeul Selfie-urilor din New York unde au fost amenajate nouă galerii cu supereroii filmului Deadpool. Oameni de toate vârstele au făcut poze în costumele personajelor sau printre ursuleţii zburători.

Muzeul din cartierul Manhattan este un adevărat punct de atracţie atât pentru localnici, cât şi pentru turiştii străini. Pentru a face o vizită, oamenii au nevoie de o rezervare făcută din timp.

Surpriza cea mai mare pentru vizitatori este canapeaua Baby Legs Couch. Iubitorii de distracţie se pun în genunchi, pentru a-şi ascunde picioarele şi îmbracă un halat cu imprimeuri florale, care la terminaţii are o pereche de picioare de copil din plastic.

"Din punct de vedere artistic, oamenii adoră camera Domino. Este distractivă şi groapa cu spumă, în timp ce Cable este un pic înfiorător. Majoritatea preferă Camera dragostei, care-i foarte drăguţă", a declarat Diane Nicoletti, angajată a muzeului.

Galeriile "Deadpool" din Muzeul Selfie-urilor din New York vor fi deschise până în 12 august.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu