Agenţia Servicii Publice are un nou director interimar

Agenţia Servicii Publice are un nou director interimar. Este vorba despre Tatiana Cuneţchi, care a fost prezentată vineri, 29 noiembrie, angajaților instituției de către premierul Ion Chicu.

Anterior, Tatiana Cunețchi a deținut funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova și a fost membru al Curții de Conturi.

Șeful Cabinetului de miniștri a reiterat importanța ASP pentru asigurarea confortului cetățenilor, pentru dezvoltarea economică și garantarea corectitudinii cheltuirii banilor publici.

„Aveți un domeniu de activitate extrem de vast și sunteți instituția care interacționează cel mai mult cu cetățenii. De atitudinea, dar și de calitatea serviciilor prestate de dumneavoastră, depinde restabilirea încrederii agenților economici și a oamenilor în instituțiile publice și în statul Republica Moldova”, a declarat Ion Chicu.

Fostul director interimar al ASP, Mircea Eşanu a demisionat, joi, din proprie iniţiativă. Mircea Eșanu a fost numit în funcția de director interimar al ASP la mijlocul lunii septembrie 2019. 

Agenția Servicii Publice a rămas fără director după ce fostul Serghei Răilean a fost demis de Guvern la 25 iulie curent. Acesta a deținut funcția de director general la ÎS „Registru” din 2017.

 

 

loading...

Lasă un comentariu