Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri la energia electrică

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri la energia electrică. Astfel, începând cu data de 1 decembrie, consumatorii companiilor „Furnizarea energiei electrice Nord” și „Premier Energy” vor plăti mai mult pentru curent.
Noile tarife, aprobate în ședința din 30 noiembrie, sunt de 5 lei 91 de bani per kilowatt oră pentru abonații „Premier Energy” și 5 lei 60 bani per kilowatt oră pentru consumatorii „Furnizarea energiei electrice Nord”.
Scumpirea e de 1 leu 14 bani pentru clienții „Premier Energy” și de 87 de bani pentru consumatorii FEE Nord.
Amintim că, recent, Premier Energy a cerut majorarea tarifelor până la 6 lei şi 38 de bani per kilowatt oră, iar FEE Nord a solicitat un tarif de 5 lei şi 68 de bani.
Între timp, compania de stat Energocom a anunţat că astăzi, 30 noiembrie, nu vom avea deficit de energie electrică, aşa cum s-a întâmplat marţi. Asta deoarece instituţia a mai procurat suplimentar, pe lângă energia cumpărată prin contractele bilaterale, 8800 MW/h de pe bursa OPCOM din România, unde preţurile variază zilnic.
Precizăm că, timp de o lună, am cumpărat curent de pe bursa OPCOM la un preţ mediu de 231 de euro un MW/h.
Din 1 decembrie, Energocom va procura energie electrică şi de la compania românească Hidroelectrica la un preţ de aproximativ de 90 de euro pentru un MW/h.
Astfel, volumul furnizat din România în baza contractelor bilaterale va crește la 5100 MW/h în zilele de lucru și 5800 MWh în weekend.
Ţara noastră consumă, în medie, aproximativ 13 mii de MW/h pe zi, dar producem doar aproximativ 2 500.