Agarista Anenii Noi continuă parcursul perfect în actuala ediţie a Campionatului Naţional de futsal feminin

Embed:
Agarista Anenii Noi continuă parcursul perfect în actuala ediţie a Campionatului Naţional de futsal feminin. Deţinătoarea titlului a spulberat cu 8-2 pe Belceanca şi a înregistrat a treia victorie din tot atâtea meciuri disputate.
Gruparea din Bălţi a început în forţă şi a deschis scorul chiar în primul minut prin Gabriela Bagrin. A fost însă doar un foc pe paie! Până la pauză Agarista a înscris 5 goluri fără să primească niciunul.

Ostilităţile nu s-au schimbat nici în repriza secundă. Din lotul învingătoarelor câte două goluri au înscris Natalia Munteanu şi Cristina Musteaţă.

"Nu aş spune că a fost un antrenament. Fetele sunt tineret, ambiţioase, adică ştiu ce vor. A fost un meci interesant. Ca de obicei, ieşim şi facem treaba noastră. Experienţa îşi ia vârful", a spus jucătoarea Agarista Anenii Noi, Cristina Musteaţă.

"Am pierdut, deoarece jucăm în premieră în campionatul de futsal. Practic nu ne antrenăm în sală, ci pe teren. Şi-a spus cuvântul lipsa de experienţă", a spus jucătoarea Belceanca, Anastasia Sivolobova.

Cele 10 echipe înscrise în campionatul naţional de futsal feminin sunt împărţite în două grupe.
În faza play-off se vor califica câte 4 formaţii din fiecare divizie.

Lasă un comentariu