Află de la ce vârstă copiii folosesc calculatorul şi iPad-ul

Tot mai mulţi copii americani cu vârste mai mici de 8 ani petrec majoritatea timpului în faţa ecranelor calculatoarelor, ale tabletelor sau ale televizoarelor, scrie gandul.info.

Potrivit unui studio s-a demonstart că cei mici care provin din familii înstărite au acces la jocuri educative pe telefoanele mobile sau pe tabletele lor, în timp ce copiii din familii cu venituri reduse se uită la televizoare în camerele lor.

iPhone pe post de jucărie

De asemenea, potrivit studiului jumătate dintre familiile cu venituri de peste 75.000 de dolari (54.000 de euro) au descărcat aplicaţii specifice copiilor, spre deosebire de una din opt familii cu venituri sub 30.000 de dolari (21.000 de euro). În timp ce familiile înstărite le cumpără copiilor aplicaţii educative, părinţii mai săraci nici măcar nu ştiu, de multe ori, ce este aceea o aplicaţie.

Copiii încep să folosească calculatorul la trei ani şi jumătate

Conform studiului, jumătate dintre copiii sub 8 ani au acces la un dispozitiv mobil, cum ar fi un smartphone, un IPod, un iPad sau o altă tabletă.

Televiziunea rămâne importantă pentru distracţia celor mici, jumătate dintre copiii sub 2 ani stând zilnic în faţa televizorului. Media timpului pe care aceştia îl petrec uitându-se la TV sau la un DVD este de 53 de minute pe zi, mai mult decât cele 23 de minute zilnice în care li se citeşte celor mici.

Aproape o treime dintre copiii cu vârste sub 2 ani au un televizor în camerele lor. 64% dintre copiii care provin din familii cu venituri sub 30.000 de dolari au un televizor în camerele lor, spre deosebire de 20% dintre copiii familiilor cu venituri de peste 75.000 de dolari. În ceea ce priveşte utilizarea calculatorului, 12% dintre copiii cu vârste între 2 şi 4 ani îl folosesc zilnic, iar 24% cel puţin o dată pe săptămână. Media vârstei la care copiii încep să folosească un calculator este de 3 ani şi jumătate.

Utilizator de iPad la un an şi şapte luni

Asociaţia Americană de Pediatrie le recomandă părinţilor să nu îi lase pe micuţi să îşi petreacă timpul în faţa televizorului sau a calculatorului.

Jeannie Cowley, care îi ajută pe membrii facultăţii Bank Street College of Education să integreze tehnologia în educaţie, a renunţat la televizor, însă deţine un iPad, pe care fiica ei, Maggie, în vârstă de un an şi şapte luni, îl foloseşte cu mare drag. Maggie se joacă pe aplicaţia care simulează un pian, dar îi place şi să se uite pe YouTube la clipuri care arată câini lătrând.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu