AFLĂ care este raportul dintre cerere şi ofertă pe piaţa muncii

Embed:

Nu toţi studenţii care urmează o facultate sau un colegiu în Republica Moldova au şanse de angajare conform specialităţii. O confirmă şi cea mai recentă ofertă a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Cel mai bine la capitolul ofertă stau medicii. Dacă la Facultatea de medicină sunt aşteptaţi în acest an puţin peste 570 de absolvenţi ai liceelor şi colegiilor, în prezent, statul le oferă aproape 120 de locuri de muncă.

Cât despre ingineri, nu putem vorbi că sunt la fel de norocoşi. Pentru ei, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a scos doar 45 de locuri vacante, în timp ce facultăţile oferă 2.700 locuri de studii. Specialiştii din educaţie o duc şi mai rău. Dacă la studii în colegii şi universităţi, în acest an, vor fi admişi aproape 3.470 de absolvenţi, pe piaţa forţei de muncă au fost scoase doar 28 de locuri pentru profesori, învăţători şi educatori.

Nici la capitolul studii medii de specialitate lucrurile nu stau mai bine. În prezent, la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă sunt înregistrate 153 de locuri vacante pentru asistenţi medicali, în timp ce colegiile de medicină aşteaptă peste 1000 de persoane.

Pentru lucrătorii sociali există 10 locuri de muncă disponibile, în timp ce instituţiile vor înmatricula în acest an 270 de studenţi. Pentru specialitatea de electrician, în anul de studii 2011-2012, vor fi admişi peste 200 de absolvenţi, în timp ce oferta recentă este de cinci ori mai mică.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu