Afganistan: Zeci de morţi într-un atentat în apropierea unui miting electoral la care participa şi preşedintele

Cel puţin 24 de oameni au murit şi alţi 31 au fost răniţi marţi în Afganistan în apropierea unui miting electoral la care participa şi preşedintele Ashraf Ghani, transmite AFP. Alte trei persoane au fost ucise într-un alt atac survenit la Kabul, potrivit unui prim bilanţ.

Şeful statului, care urma să ia cuvânt la mitingul din Charikar, capitala provinciei Parwan, la nord de Kabul, a scăpat nevătămat din acest atentat, a menţionat un consilier al acestuia.  

Directorul spitalului provincial a menţionat că majoritatea victimelor par a fi civili, inclusiv femei şi copii, şi numărul acestora ar putea creşte. 

Atacul a fost comis de un militant sinucigaş, a afirmat un responsabil guvernamental local.  

O altă explozie a avut loc marţi în centrul capitalei afgane Kabul, soldată cu cel puţin trei morţi, a indicat poliţia.  

Violenţele au loc în contextul în care negocierile de pace dintre SUA şi talibani au eşuat săptămâna trecută, scrie adevarul.ro

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu