Afacere ilegală, dată peste cap de poliţie. Ce au descoperit oamenii legii la domiciliile a patru bărbați (FOTO)

Afacere ilegală, dată peste cap de către oamenii legii. Patru bărbați, cu vârstele cuprinse între 35 și 42 de ani, originari din orașul Criuleni și satul Izniște sunt suspectați de deținerea, întrebuințarea și comercializarea drogurilor de origine vegetală.

Astăzi, în data de 10 ianuarie, polițiștii în comun cu procurorii au efectuat percheziții la domiciliile bănuiților din orașul Criuleni și satul Izniște. Au fost depistate și confiscate circa trei kg de masă vegetală uscată și mărunțită asemănătoare cu marijuana, şase pachețele cu o substanță vegetală de culoare cafenie similară marijuanei, mai multe obiecte cu reziduri de substanță cafenie confecționate artizanal și destinate consumului de substanțe narcotice, seringi și pastile cu lichid de orgine necunoscută.

Corpurile delicte au fost ridicate și urmează a fi supuse expertizei judiciare în vederea stabilirii conținutului acestora.

Pe acest caz, oamenii legii au inițiat trei cauze penale.

În continuare polițiștii întreprind măsuri speciale de investigații și acțiuni de urmărire penală în vederea identificării și altor persoane implicate în săvârșirea infracțiunii de comercializare ilegală a drogurilor.

loading...

Lasă un comentariu