Afacere dată peste cap şi dealeri de droguri din Capitală, reţinuţi. Cu cât vindeau o pastilă ecstasy (VIDEO)

Embed:

Cinci persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani, domiciliate în Chișinău, au fost reţinute de oamenii legii. Suspecţii sunt bănuiţi de comercializarea drogurilor sub formă de pastile ecstasy în proporții deosebit de mari.

Potrivit Poliţiei, pastilele ecstasy erau întroduse în țară prin contrabandă şi erau aduse din țările membre a Uniunii Europene. Ulterior, pe teritoriul țării prin antrenarea dealerilor erau vândute consumatorilor la prețul de 300-350 lei per pastilă.

O parte din pastilele ecstasy, din categoria drogurilor cu efect energizant, erau vândute în cluburile de noapte al Capitalei, iar beneficiarii acestor droguri sunt tineri cu vârsta cuprinsă între 18-30 ani.

În cadrul perchezițiilor, oamenii legii au depistat și ridicat 443 pastile ecstasy în valoare de circa 150.000 de lei.

Suspecții și-au recunoscut vina. Trei dintre bănuiţi sunt reținuți pe un termen de 72 de ore, ceilalți sunt cercetați în stare de libertate.

Bănuiţii riscă de la 7 la 15 ani de închisoare.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu