Afacere cu droguri, deconspirată de procurori. Un bărbat din raionul Hânceşti riscă ani grei de puşcărie

Un locuitor din satul Sofia, raionul Hânceşti, a fost reţinut pentru circulația ilegală a marijuanei. Bărbatul creştea plantaţiile în grădină, iar în momentul reţinerii avea stocată o cantitate de peste 1,5 kg. 

Așa cum învinuitul fusese anterior judecat și condamnat, acesta acționa cu maximă prudență, astfel încât a fost necesară o abordare complexă din partea procurorilor și ofițerilor de poliție. Prin urmare, deconspirarea acțiunilor ilegale ale învinuitului a devenit posibilă prin activitatea unui investigator sub acoperire, căruia acesta i-a vândut droguri.

Totodată, oamenii legii au depistat în grădina gospodăriei sale suprafețe pe care acesta cultiva marijuana, iar în locuința acestuia – o râșniță electrică pe care o folosea la fărâmițarea drogului, precum și alte probe relevante incriminării lui.

Făptuitorul a fost reținut și plasat în arest, după care cauza penală a fost trimisă spre examinare în instanța de judecată.

Acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani, cu lipsirea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.


loading...

Lasă un comentariu