Adolescentă de 15 ani, însărcinată în cinci luni, biciuită cu sălbăticie de concubin (VIDEO ŞOCANT)

Caz şocant în România. O  adolescentă de 15 ani, însărcinată în cinci luni, a fost biciuită cu sălbăticie de concubin. Fapta s-a petrecut la mijlocul lunii ianuarie, în comuna Horodnicu de Sus, din judeţul Suceava. În imaginile filmate de mama adolescentei se vede cum tânărul o loveşte cu biciul pe faţă, o pune să stea în genunchi şi îi cere să pună mâna pe jar încins. Poliţia a demarat o anchetă în acest caz, anunţă adevarul.ro.

Imaginile filmate pe 15 ianuarie a.c. au fost publicate pe YouTube. În înregistrarea video se vede cum un tânăr o loveşte cu biciul pe o adolescentă, o umileşte, o pune să stea în genunchi şi îi adresează cuvinte urâte. Fata începe să plângă, însă nu strigă după ajutor. Pare resemnată să-şi primească pedeapsa. La un moment dat, tânărul îi cere să bage mâna în jar şi aduce lângă ea un faraş pe care pare să fie jar încins. Fata îl ascultă şi pune mâna pe cărbuni. Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava a demarat o anchetă în acest caz.

Oamenii legii au stabilit că incidentul revoltător s-a produs în cătunul de romi de la Horodnicu de Sus. Victima are 15 ani şi este însărcinată în cinci luni, iar cel care o loveşte cu sete în timp ce ascultă muzică cu volumul tare este concubinul său, în vârstă de 19 ani.

Mama fetei a fost martoră la scenă. Femeia a filmat incidentul. Poliţia a deschis un dosar penal pe numele tânărului, nu doar pentru agresiune, ci şi pentru întreţinerea de relaţii sexuale cu o minoră.

"De asemenea, în urma audierii minorei în prezenţa avocatului din oficiu, dar si a mamei sale care locuieşte în acelaşi areal a rezultat că filmarea este făcută în data de 15.01.2020 şi ar fi fost făcută în joacă, fără a contine o agresiune reală. Filmarea ar fi fost realizată şi postată de fostul concubin al mamei fetei ca un act de răzbunare. Victima refuză în prezenţa mamei şi avocatului din oficiu să depună plângere penală. A fost informat prim procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă judecătoria Rădăuţi si s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de violenţă în familie raportat la infracţiunea de loviri sau alte violenţe si act sexual cu un minor. În funcţie de rezultatul verificărilor, pozitia procesuală a victimei şi celelalte aspecte constatate de instituţiile cu atribuţii în domeniu, se va dispune procedural", se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Suceava.

 

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, a mai spus că s-au făcut informări cu privire la incident către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava şi Avocatul Poporului.

loading...

Lasă un comentariu