Admitere 2017. Universitatea de Stat din Moldova lansează programul "Bursa de Excelență"

Universitatea de Stat din Moldova lansează programul "Bursa de Excelență", conceput pentru susţinerea absolvenților de liceu care au obținut rezultate excelente la olimpiadele internaționale și naționale sau la alte competiții prestigioase. Programul este destinat candidaților la studii în domeniile matematică, fizică, informatică, chimie și biologie, transmite IPN.

Programul presupune acordarea pe toată perioada studiilor de licență la USM, cu confirmarea obligatorie prin rezultate excelente academice în perioada sesiunilor de examinare, a trei categorii de burse de excelență.

Prima categorie presupune bursă în valoare de 1.500 de lei pe lună și cazare gratuită în cămin pentru candidații cu rezultate remarcabile la olimpiadele republicane.

A doua categorie de bursă este în valoare de 2.000 de lei pe lună și cazare gratuită în cămin pentru candidații cu rezultate remarcabile la competiții internaționale prestigioase.

A treia categorie este bursa în valoarea de 3.000 de lei pe lună și cazare gratuită în cămin pentru candidații cu rezultate remarcabile la olimpiade internaționale.

Locurile gratuite în căminele USM se vor oferi la solicitarea bursierului.

Totodată, Universitatea de Stat din Moldova oferă locuri bugetare, susținute din mijloacele proprii ale universității, pentru candidații la studii de licență la specialitățile din domeniile matematică, fizică, informatică, chimie și biologie cu media de concurs nu mai mică de 8,00.

De asemenea este vorba de specialități din domeniile științe sociale și umaniste cu media de concurs nu mai mică de 9,00.

Candidații care au aplicat la studii la USM prin platforma e-Admitere vor fi scutiți de taxa de înscriere.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu