Administratorul taberei din Vadul lui Vodă va sta 30 de zile în arest. Ce riscă acesta

Embed:

Administratorul taberei din Vadul lui Vodă, unde a avut loc cazul de agresiune a copiilor, va sta 30 de zile în arest. Potrivit procurorilor, el este cercetat penal pentru că i-a ţinut forţat pe cei mici în tabără pentru circa 2-3 ore, limitând şi accesul părinţilor.

"- Îşi recunoaşte vina ?

- Nu. Nu-și recunoaşte", a spus procurorul, Alexei Axentiev.

Între timp, Ministerul Educaţiei a anunţat că toate taberele de odihnă din ţară vor fi verificate. Măsura a fost dispusă după ce secretarul de stat, Angela Cutasevici, a fost în control la tabăra cu pricina din Vadul lui Vodă.

Funcţionarul s-a arătat indignat că iniţial nu i s-a permis să intre pe teritoriul centrului de odihnă, pe motiv că este proprietate privată.

"Deja după lungi aşteptării circa 40 de minute când am intrat în tabără am inspectat încăperile, bucătăria, blocurile sanitare cabinele de duş şi am rămas absolut indignată de cele văzute. O stare deplorabilă din aspect igienic gunoişti neevacuate o stare insalubră. Activitatea instituţiei trebuia sistată încă de la producerea incidentului", a spus secretarul de stat la Ministerul Educaţiei, Angela Cutasevici.

În noaptea de marți spre miercuri, 13 copii cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani au fost bătuți doi adolescenţi, de 16 și, respectiv, 17 ani, care îi supravegheau. Potrivit poliției, fiind băuți, aceștia au intrat în camera copiilor şi au început a lovi cu o rangă metalică.


Lasă un comentariu