Administraţia Trump a blocat preluarea Qualcomm de către compania Broadcom

Preşedintele american Donald Trump a blocat preluarea producătorului de cip-uri Qualcomm de către compania rivală Broadcom din Singapore, pe motive care ţin de securitatea naţională. Afacerea de 140 de miliarde de dolari ar fi însemnat cea mai mare tranzacţie înregistrată în sectorul tehnologic, potrivit

Potrivit analiştilor, preluarea Qualcomm de către compania Broadcom ar fi dus la dezvoltarea celui de-al treilea producător mondial de microcipuri, după Intel şi Samsung. Au existat preocupări la nivel american, că tranzacţia ar fi putut duce la progresul Chinei în dezvoltarea tehnologiei wireless 5G.

Industria se află într-o cursă pentru a dezvolta cip-uri pentru tehnologia wireless 5G, iar Qualcomm este lider în acest domeniu, urmat de Broadcom şi compania chineză Huawei.

Analiştii spun că firma Qualcomm este foarte apreciată pentru angajamentul său în cercetare şi dezvoltare, în special pe domeniul tehnologiei 5G.

Compania Broadcom este mai cunoscută pentru vânzări şi creştere prin achiziţii, fiind considerată mai puţin performantă în ceea ce priveşte cercetarea şi dezvoltarea.

Având în vedere acest lucru, analiştii au afirmat că o înţelegere între Qualcomm şi Broadcom ar fi oferit companiei chineze Huawei şansa de a prelua poziţia de lider în domeniu pentru următorii ani - o situaţie pe care politicienii americani doreau să o prevină prezentând preocupări legate de securitate în jurul firmelor de telecomunicaţii chineze care fac afaceri cu transportatorii americani.

Analiştii din domeniu susţin că decizia lui Trump a fost mai mult despre competitivitate decât despre preocupări legate de securitate.

„Având în vedere climatul politic actual din SUA şi din alte regiuni din întreaga lume, toată lumea are o viziune mai conservatoare asupra fuziunilor şi achiziţiilor, încercând să-şi protejeze propriile domenii”, a declarat Mario Morales, vicepreşedinte pentru tehnologiile generice şi semiconductori la firma de cercetare globală IDC, citat de BBC.

 
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu