Administraţia spitalului Toma Ciorbă nu ştie cum au ajuns în stradă deşeurile medicale

Fotografiile şi imagini video scandaloase au apărut în spaţiul public încă de ieri. Astăzi, am mers şi noi la Spitalul Toma Ciorbă pentru a ne convinge dacă este aşa. Culmea este că deşi administraţia ştia deja despre faptul că mai mulţi pacienţi s-au plâns,pe mizeria periculoasă, deşeurile erau în continuare împrăştiate pe jos în spatele clădirii, iar echipa noastră a reuşit să le filmeze. Am mers să luăm o reacţie de la administraţia spitalului. Purtătorul de cuvânt al instituţiei a declarat că de fapt, spitalul dispune de loc special amenajat pentru deşeurile periculoase şi că nu îşi explică cum au ajuns acolo.

PETRU PAVELIUC, medic infecţionist, purtător de cuvânt al Spitalului de boli infecţioase Toma Ciorbă: "Pentru noi este o enigmă cum au apărut acolo acele deşeuri, probabil că cineva nu şi-a executat funcţia până la urmă. Dacă este logic, înseamnă că cineva din secţii a făcut asta însă urmează să vedem, să îi interogăm pe toţi angajaţii. "

Imediat ce au văzut că echipa noastră filmează, unii angajaţi de acolo s-au pus pe treabă şi au început să strângă deşeurile.

După ce imaginile au apărut pe reţelele de socializare, mai mulţi ONG-işti care se interesează de protecţia consumatorilor au venit cu reacţii.

SERGHEI LELIC, directorul Asociaţiei Obşteşti Protecţia Consumatorului: "O situaţie ieşită din comun, mai ales având în vedere specificul acestei instituţii, iar atâta timp cât aceste deşeuri sunt păstrate aşa liber, putem fără îndoială să vorbim de un pericol iminent, mai ales pentru copiii care avea nestingherit acces în această curte. Acele ambalaje trebuie neapărat să fie marcate cu galben sau ambalajul să fie galben şi să fie inscripţionat: pericol biologic."

Conform unei Hotărâri de Guvern, de la începutul acestui an, în fiecare instituţie medicală trebuie să fie prevăzut un spaţiu special amenajat şi departe de accesul pacienţilor, unde trebuie să fie depozitate deşeurile periculoase. Deocamdată, cei de la Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale nu au comentat această situaţia şi nici nu ne-au putut spune dacă administraţia Spitalului va fi sau nu amendată. Responsabilii de serviciul cu presa ne-au cerut o solicitare oficială pentru a veni cu un comentariu în acest caz.

 

loading...

Lasă un comentariu