ADIO, Anatol Dumitraș! Maestrul a fost înmormântat cu ropote de aplauze

Embed:

Un munte de talent şi un om modest din cale-afară. Aşa va rămâne în memoria tuturor maestrul Anatol Dumitraş. Sute de oameni, printre care demnitari, artişti, rude şi fani, l-au condus astăzi pe ultimul drum pe cel care a dus faima ţării peste hotare. Artistul a fost înmormântat la Cimitirul Central din Capitală cu ropote de aplauze.

Regretatul artist îşi va odihni somnul de veci la cimitirul Central din Capitală. Anatol Dumitraş a fost înmormântat lângă maestrul Mihai Volontir.

La funeralii au participat prietenii din copilărie ai cântăreţului şi localnicii din Larga, raionul Briceni, satul de baştină al interpretului de muzică uşoară. Îndureraţi, consătenii au menţionat că Anatol Dumitraş a fost un om cu suflet mare.

Cu lacrimi în ochi, colegii de armată şi-au amintit cum Anatol Dumitraş a început să cânte la chitară.

Iar colegii de scenă au spus că interpretul a trăit prea modest. Însă talentul înnăscut l-a ajutat să treacă peste greutăţi şi l-a inspirat să scrie şlagăre.

 
"Pleacă un coleg de breaslă, un om plin de suflet, un om care a scris atâtea melodii frumoase, cel mai bun melodist, o spune toată lumea. Și din păcate, pleacă prea timpuriu", susține interpretul Mihai Budurin.

"Munca lui s-a adeverit a fi foarte fructoasă. Hiturile lui, piesele lui se cântă în toată Europa. Europa a preluat aceste hituri şi vor deveni patromoniu a acestei ţărişoare mici", a menționat dirijorul orchestrei "Lăutarii", Nicolae Botgros.

"A fost unul dintre artiști care chiar a avut ce transmite, ce spune prin muzica sa, prin muzica sa melodioasă. Chiar a fost unul dintre compozitorii care a făcut atâtea șlagăre", a spus interpreta Irina Bivol.

Prietenii şi cei care l-au îndrăgit pe cântăreţ afirmă că moartea acestuia este o pierdere imensă.

"E foarte trist. Prea tânăr a plecat. A trăit prea modest. Nu a spus nimănui până la 55 de ani că traieşte într-o cameră de cămin, cu familia. Drum bun şi o să le cânte de-acum încolo îngerilor şi marelui nostru Dumnezeu", a declarat şefa Direcţiei Cultură a Primăriei Chişinău, Lucia Culev.

"Ne-am adunat împreună cu Angela Bucico și am scris „O, libertate, sfântă liberate”. A fost expresia simțurilor tuturor celor care împărtășeau această idee și cred că acest mesaj și va rămâne peste timpuri", a spus poetul Ion Hadîârcă.

Şi ministrul Culturii, Monica Babuc, i-a adus maestrului un ultim omagiu.

"Probabil că nimeni din această ţară nu este cel care nu cunoaşte piesele lui arhicunoscute "Prima dragoste" sau "Ieşiţi, ostaţilor din piatră". Piese care l-au consacrat şi l-au făcut să fie iubit de toată lumea, de la mic la mare", a conchis ministrul Culturii, Monica Babuc.

Anatol Dumitraş a murit în data 14 iunie, răpus de cancer, la vârsta de 60 de ani. În cele peste trei decenii de activitate scenică, artistul a lansat cinci albume şi a susţinut concerte în 57 de ţări.

În 2012, Anatol Dumitraş a obţinut titlul onorific de Artist al Poporului, iar în 1995 - de maestru în artă.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu