ADIO, ANA BARBU. Interpreta a fost petrecută cu flori, lacrimi şi aplauze pe ultimul drum (FOTOREPORT)

Embed:

Cu durere, lacrimi, flori de liliac şi muzică. Așa a fost condusă pe ultimul drum interpreta Ana Barbu de către rude, colegi de breaslă, prieteni și admiratori. Convoiul funerar a pornit de la Palatul Naţional "Nicolae Sulac", unde, de dimineaţă, a fost depus sicriul cu trupul neînsufleţit al cântăreţei. Ana Barbu a fost înmormântată în cimitirul din comuna Stăuceni, așa cum și-a dorit artista. 

IN MEMORIAM ANA BARBU. Detalii necunoscute din viaţa interpretei 

Moartea interpretei Ana Barbu a lăsat un gol imens în sufletele tuturor celor care au cunoscut-o. Artişti, politicieni, dar şi sute de oameni care i-au apreciat creaţia au venit la Palatul Naţional "Nicolae Sulac" să își ia rămas bun.

"Am pierdut o stea, un mare talent, aş spune chiar un geniu. Aşa artişti mai rara se nasc să cânte şi muzică uşoară, populară, clasică, romanţe, operă, operete. Dumnezeu să o ierte şi noi să o pomenim cât om trăi", a spus dirijorul Orchestrei "Mugurel", Ion Dascăl.

"Îmi pare foarte mult rău şi e o pierdere incomensurabilă pentru toată cultura noastră pentru că a fost un suflet mare care s-a dărut deplin şi cu multă dragoste faţă de oameni", a mărturisit actorul Gheorghe Grâu.

"A plecat un om bun care ne va lipsi foarte mult. Era plină de viață, radia", a spus interpreta de muzică populară, Valentina Osoianu.

În timp ce oamenii îi aduceau un ultim omagiu, pe fundal răsunau piese din repertoriul interpretei. Nicolae Botgros a cântat alături de orchestră melodii de suflet în memoria artistei. 

"Nu-i un artist din România, nu-i un artist de la noi care să nu cânte liliacul Anei Barbu. Sunt sigur că astăzi toată lumea plânge, iar ea ne veghează şi ştie că ne doare sufletul. Dar, cu blândeţea ei ne facem să fin mai buni şi să-I ţinem amintirea veşnică", a mărturisit artistul Nicolae Botgros.

Chiar dacă au fost nevoiți să aștepte minute în șir pentru a o conduce pe Ana Barbu pe ultimul drum, oamenii au stat la coadă până la final. Ei au venit cu flori, iar unii aveau în mâini buchete imense de liliac.

"Foarte bună, bună era, cu nimeni nu se certa, dar boala…"

"Să îmi iau rămas bun. A fost o femeie extraordinară, cu suflet mare, cu intelectualitate și cu tot."

"Foarte frumos cânta. Toată ziua o ascultăm."

"Foarte regretabil este... Ea a fost un om cu mare suflet."

"Păcat că a plecat dintre noi așa devreme. Putea să ne mai cânte, să ne mai bucure cu noi cântece."

Ceremonia funerară de la Palatul Național "Nicolae Sulac" s-a încheiat cu binecunoscuta piesa "Flori de Liliac". Ana Barbu a fost condusă spre locul de veci în ropote de aplauze.

Ajuns la Stăuceni, convoiul funerar a oprit și la casa Anei Barbu. Copleșită de emoții și îndurerată, fiica artistei, Natalia Barbu Sota, nu s-a despărțit nicio clipă de sicriul cu trupul neînsuflețit al mamei sale. Mezina familiei, Irina, stabilită cu familia în Statele Unite ale Americii, nu a reușit să ajungă la funeralii.

DEVASTATĂ DE DURERE. Natalia Barbu povestește despre planurile optimiste ale mamei sale

Vedeţi mai sus un fotoreport de pe ultimul drum al interpretei îndrăgostite de florile de liliac, realizat de fotograful redacţiei PUBLIKA.MD, Dan Guţu.

IN MEMORIAM Ana Barbu! Povestea din spatele celebrului cântec "Flori de liliac"

PUBLIKA.MD aminteşte că regretata cântăreaţă s-a născut în data de 30 octombrie 1959 în satul Temeleuți, raionul Florești. A avut o carieră muzicală de peste 20 de ani, timp în care a lansat numeroase șlagăre.

Ana Barbu s-a stins din viaţă luni, la vârsta de 56 de ani, în urma unei boli incurabile.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu