Ademeneau fete în Capitală şi le vindeau cu 500 de lei pe oră

Embed:

Poliţiştii au contracarat activitatea unei filiere de proxeneți din Capitală, specializată în recrutarea moldovencelor în scopul practicării prostituției.

Potrivit oamenilor legii, patru femei, cu vârstele cuprinse între 26 și 36 de ani, racolau tinere din satele Moldovei și le exploatau sexual. În acest scop, grupul a închiriat mai multe apartamente, în diferite sectoare ale Capitalei și a plasat anunțuri în ziare.

Proxenetele ţinteau tinere din zonele rurale ale țării, ce provin din familii social vulnerabile, cu vârste cuprinse între 18 și 27 ani. Inițial, fetelor li se promitea un serviciu decent. Însă, după ce locuiau o perioadă de timp în apartamentele închiriate, erau anunțate despre adevăratul scop.

Motivul pentru care acestea erau impuse să se prostituieze erau datoriile exagerate pentru trai, hrană și haine. Astfel, rambursarea se făcea prin servicii intime. Pentru o oră de sex, fiecare client achita câte 500-600 lei. În majoritatea cazurilor, niciun procent din sumă nu ajungea pe mâna fetelor.

Poliţiştii au indentificate nouă victime până în acest moment. Cele patru suspecte sunt cercetate penal, fiind bănuite de trafic de ființe umane şi proxenitsm. Investigațiile continuă.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu