Acuzatul în cazul crimelor în serie din Cipru a pledat vinovat

Fostul căpitan de armată cipriot Nicos Metaxas a pledat vinovat, luni, la acuzaţia de ucidere a cinci femei şi două fete, toate cu cetăţenie străină, în ceea ce reprezintă cele mai grave crime în serie comise în Cipru pe timp de pace, scrie agerpres.ro.

Metaxas (35 de ani) fusese pus sub acuzare pentru răpire şi crimă cu premeditare contra a şapte persoane - provenite din Filipine, Nepal şi România (Livia Florentina Bunea, în vârstă de 38 de ani, şi fiica sa în vârstă de 8 ani, Elena - n.red.) - în perioada septembrie 2016 - iulie 2018.

Aceste crime au şocat opinia publică din Cipru, ţară unde asemenea delicte sunt relativ rare, şi au provocat demisia şefului poliţiei, în timp ce ministrul justiţiei a demisionat din proprie iniţiativă.

Nicos Metaxas a fost dus luni, în condiţii de maximă securitate, la un tribunal din Nicosia, unde a compărut fără avocat.

În momentul citirii actului de acuzare, el a izbucnit în plâns. ''Am comis crime abominabile'', a afirmat acuzatul, care a transmis condoleanţe familiilor victimelor.

Recunoaşterea vinovăţiei într-un proces judiciar din Cipru înseamnă că instanţa va audia martorii şi apoi va decide sentinţa, aceasta fiind aşteptată în cursul zilei de luni. Acuzatul riscă o pedeapsă de închisoare pe viaţă pentru fiecare dintre cele şapte capete de acuzare.

Suspectul a abordat online femeile pe care urma să le ucidă şi care au fost date dispărute între septembrie 2016 şi august 2018.

Prima victimă, o femeie filipineză de 30 de ani, a fost găsită - de mai mulţi turişti care făceau fotografii - într-o fântână din apropierea unui lac de lângă Nicosia, la finalul lunii aprilie, iar ultima victimă pe 12 iunie, chiar în lacul respectiv. Aceasta din urmă era o fetiţă în vârstă de şase ani, fiica primei victime.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu