ACUZAT DE VIOL. Cristiano Ronaldo nu a fost inclus în lotul Portugaliei pentru partidele cu Polonia și Scoția

Embed:
Cristiano Ronaldo nu a fost inclus în lotul Portugaliei pentru partidele cu Polonia și Scoția. Atacantul în vârstă de 33 de ani se află în plin scandal mediatic, după ce poliția statului Nevada a deschis un dosar în care portughezul este acuzat de viol.

Kathryn Mayorga, o femeie de 34 de ani susține că fotbalistul a violat-o într-un hotel din Las Vegas, in iunie 2009, apoi a determinat-o să semneze sub presiune un acord financiar care să o oblige la tăcere.

Cristiano Ronaldo a respins categoric toate acuzatiile. Selecționerul Portugaliei Fernando Santos a declarat că nu l-a convocat pe star după o discuție în trei, cu jucătorul și președintele federației portugheze de fotbal.

"Credeți că voi spune aici ce am discutat cu jucătorul? Sunt niște probleme personale despre care nu voi vorbi. Nimeni din noi nu va face public ceea ce a discutat cu un prieten", a menţionat Fernando Santos, selecționer Portugalia.

Cristiano Ronaldo este cel mai selecționat fotbalist portughez din toate timpurile. El a disputat pentru echipa națională 154 de partide și a marcat 85 de goluri.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu