Actuali și foști fotbaliști italieni infectați cu coronavirusul de tip nou

Embed:

Fotbalistul Paulo Dybala, legitimat la Juventus Torino şi iubita lui Oriana au fost testaţi pozitiv cu coronavirus. Internaționalul argentinian a făcut anunţul pe o reţea de socializare.

Atacantul în vârstă de 26 de ani a devenit al treilea jucător de la campioana Italiei, infectat cu coronavirus, după Daniele Rugani şi Blaise Matuidi.

Nici legendarul fotbalist italian Paolo Maldini nu a scăpat de temutul virus. Fostul jucător al celor de la AC Milan, și fiul său Daniel, în prezent jucător al grupării de pe San Siro, au fost diagnosticați pozitiv vu COVID -19. 

Belgianul Marouane Fellaini este primul fotbalistul din Superliga Chinei depistat pozitiv cu coronavirus. Mijlocaşul a semnat în 2019 cu Shandong Luneng, după șase ani petrecuți la Manchester United.

Pe lângă cazuri cu infectări noi, lumea sportului a fost zguduită de trecerea în nefiinţă a fostului preşedinte al clubului de fotbal Real Madrid, Lorenzo Sanz. Bărbatul în vârstă de 76 de ani a fost dus la spital marţi, 17 martie, după ce timp de 8 zile a avut febră. Starea sa de sănătate s-a înrăutățit de la o zi la alta, iar medici nu au mai putut face nimic. El suferea de mai multe afecţiuni respiratorii, dar şi de diabet.

Lorenzo Sanz a fost preşedintele clubului Real Madrid în intervalul 1995 - 2000, perioadă în care gruparea de pe Santiago Bernabeu a câştigat de două ori Liga Campionilor, în 1998 la Amsterdam în faţa echipei Juventus şi în 2000, la Paris, după ce s-a impus în finală în fața echipei Valencia.

loading...

Lasă un comentariu