Actorului american, Morgan Freeman i-ar putea fi retras premiul SAG pentru întreaga carieră

Sindicatul actorilor americani (SAG) a anunţat că reconsideră premiul pentru întreaga carieră acordat lui Morgan Freeman, după acuzaţiile de hăţuire sexuală făcute la adresa actorului.

După acuzaţiile publicate joi de CNN, potrivit cărora actorul ar fi hărţuit opt femei, SAG a transmis că reevaluează acordarea lui Freeman a premiului pentru întreaga carieră, potrivit News.ro.

Acuzaţiile sunt, în opinia organizaţiei, „devastatoare” şi „în contradicţie cu toţi paşii pe care îi facem să asigurăm un mediu sigur de lucru pentru profesioniştii din industrie”, potrivit The Hollywood Reporter.

„Orice acuzat are dreptul să se apere, însă este punctul de plecare pentru noi să credem vocile curajoase care au semnalat incidente de hărţuire”.

Morgan Freeman a negat acuzaţiile: „Oricine mă cunoaşte sau a lucrat cu mine ştie că nu sunt o persoană care ar jigni intenţionat sau care ar face cu bună ştiinţă pe cineva să se simtă stânjenit”.

SAG a adoptat, în luna februarie a acestui an, un cod de conduită care interzice un comportament verbal, vizual sau fizic nedorit care creează un mediu de lucru intimidant sau ostil, scrie digi24.ro

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu