Actorii din ''A Star is Born'', în competiţie pentru premiile Sindicatului Actorilor Americani

Lady Gaga şi alţi membri din distribuţia musicalului ''A Star is Born'' concurează duminică pentru premiile Sindicatului Actorilor Americani (Screen Actors Guild - SAG), ceremonie ce ar putea oferi indicii importante privind producţia cu cele mai multe şanse la trofeele Oscar decernate luna viitoare.

Musicalul ''A Star is Born'' a obţinut patru nominalizări, cele mai multe, la premiile SAG din 2019, printre care şi la categoria ''cea mai bună distribuţie''. Pelicula va concura la cea mai importantă categorie cu filmul cu supereroi ''Black Panther'', comedia romantică ''Crazy Rich Asians'', biografia muzicală ''Bohemian Rhapsody'' şi drama istorică a lui Spike Lee ''BlacKkKlansman''.

''A Star is Born'' îi are în distribuţie pe Bradley Cooper şi Lady Gaga, într-un remake al unui film clasic despre o tânără care încearcă să-şi construiască o carieră în lumea muzicală. Ambii actori au fost nominalizaţi individual şi la categoriile dedicate interpretării, scrie agerpres.ro.

Alături de Bradley Cooper, la categoria cel mai bun actor într-un rol principal vor concura Christian Bale, pentru rolul din ''Vice'', Rami Malek, cu ''Bohemian Rhapsody'', Viggo Mortensen pentru ''Green Book'' şi John David Washington, pentru interpretarea sa din ''Blackkklansman''.

La categoria cea mai bună actriţă într-un rol principal au fost nominalizate Emily Blunt, pentru ''Mary Poppins Returns'', Glenn Close cu rolul din ''The Wife'', Olivia Colman, pentru ''The Favourite'', Lady Gaga, protagonista din ''A Star is Born'' şi Melissa McCarthy, cu ''Can You Ever Forgive Me?''.

Câştigătorii premiilor SAG vor fi anunţaţi la 27 ianuarie în cadrul unei ceremonii televizate desfăşurate în Los Angeles a cărei gazdă va fi Megan Mullally, cunoscută pentru rolul său din sitcomul american de comedie "Will & Grace".

Cu 160.000 de membri, SAG-AFTRA este cel mai important sindicat al actorilor de la Hollywood.

Premiile SAG sunt considerate un indicator important al unui eventual succes la Oscaruri, întrucât actorii sunt grupul profesional cel mai numeros cu drept de vot în cadrul Academiei de Arte şi Ştiinţe Cinematografice.

În ultimii 23 de ani un singur film a câştigat Oscarul pentru cea mai bună producţie fără a fi nominalizat la premiile SAG. Este vorba despre pelicula "The Shape of Water" de Guillermo del Toro, desemnată cel mai bun lungmetraj la cea de-a 90-a ediţie a galei Academiei de film americane.

Performanţa s-ar putea repeta anul acesta după ce filmele "Roma", "The Favourite" şi "Green Book" nu intrat în competiţia SAG Awards 2019, notează Reuters.

Actorul Alan Alda, protagonistul serialului "M*A*S*H", cu o carieră bogată în teatru şi film, va fi recompensat cu premiul pentru întreaga activitate decernat de Sindicatul Actorilor Americani.

La capitolul cele mai apreciate seriale ale anului, comedia ''The Marvelous Mrs. Maisel'' şi drama ''Ozark'' se află în fruntea listei, cu patru nominalizări fiecare.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu