Activistul Andrei Donica a câştigat primăria de la Condriţa, după ce s-a retras din cursa pentru Capitală

Liderul Mișcării Profesioniștilor "Speranța Nadejda", Andrei Donică, va conduce localitatea Condriţa din mun. Chişinău. Iniţial, activistul a candidat şi la funcţia de primar al Capitalei, însă ulterior s-a retras din cursă în favoarea lui Andrei Năstase, fiind convins că nu are şanse.

Potrivit rezultatelor CEC, Andrei Donnica a obţinut 71% din voturi, devansându-l considerabil pe contracandidatul său Alexei Boşneaga de la PLDM.

 

Liderul Mișcării Profesioniștilor Speranța Nadejda, Andrei Donică a devenit cunoscut după ce acum trei ani l-a stropit cu lapte pe fostul ministru al finanțelor, Octavian Armaşu. Donică a fost atunci condamnat la un an de închisoare cu suspendare.

La sfârşitul lunii iulie curent, Donica a protestat din nou. El a adus în faţa Parlamentului câteva găleţi cu lapte, manifestându-şi astfel nemulţumirea că deputaţii n-au adoptat legea, ce prevede ca banii sustraşi din sistemul bancar, să nu fie puși pe seama cetățenilor.

 

4 noiembrie, #ALEGEPUBLIKA. Cele mai noi informaţii despre rezultatele turului doi al alegerilor sunt pe www.alegepublika.md, pe canalul nostru de youtube sau pagina de Facebook.


loading...

Lasă un comentariu