Acțiunile prioritare de dezvoltare a țării, discutate de Andrian Candu cu primarii, consilierii locali și antreprenorii din Cahul și Cantemir

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a discutat acțiunile prioritare de dezvoltare a țării cu primarii, consilierii locali și antreprenorii din raioanele Cahul și Cantemir. Evenimentul a avut loc în cadrul vizitei de astăzi a speakerului în orașul Cahul.

Șeful Legislativului a vorbit despre proiectele de infrastructură, aflate în derulare, a prezentat oportunitățile pentru mediul de afaceri, s-a referit la programele sociale, precum și a abordat chestiuni din activitatea autorităților publice locale.

Potrivit președintelui Parlamentului, unul dintre proiectele ambițioase, aflat în derulare este cel de reabilitare a drumurilor din fiecare localitate a țării.

"Lucrările în localitățile raioanelor Cahul și Cantemir urmează a fi începute în 1-2 săptămâni și se vor finaliza în toamnă. De asemenea, va fi reconstruită centura municipiului Comrat și drumul spre Giurgiulești", a menţionat Andrian Candu.

Andrian Candu a discutat cu autoritățile locale și oamenii de afaceri despre efectele reformelor și primele beneficii oferite de simplificarea procedurilor în desfășurarea activității antreprenoriale, eliminarea birocrației excesive, reducerea numărului instituțiilor cu funcții de control. De asemenea, a fost abordată problema forței de muncă și acțiunile întreprinse pentru stimularea, suplinirea și menținerea profesioniștilor în țară. În acest sens au fost analizate proiectele privind tichetele de masă, Programul prima casă, subvenționarea de către stat a creării noilor locuri de muncă și proiectul Arena Chișinău.

Participanții au abordat diverse probleme locale și s-au interesat de export și noi piețe de desfacere, proiecte investiționale și acțiuni de stimulare pentru angajații din autoritățile locale.

La întâlnire au participat deputați, conducerea raioanelor Cahul și Cantemir, primari  și consilieri locali din majoritatea localităților celor două raioane,  oameni de afaceri din zonă, reprezentanți ai Ministerului Economiei și Infrastructurii, Agenției pentru investiții și plăți în agricultură, alte agenții guvernamentale. Oficialii au răspuns la întrebări, urmând să revină cu soluții pentru fiecare dintre problemele identificate.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu