Acţionarii Nissan aprobă noua structură de guvernanţă

Acţionarii Nissan, al doilea producător auto din Japonia, au adoptat marţi noua structură de guvernanţă a companiei, după declinul vânzărilor şi scandalul legat de fostul preşedinte Carlos Ghosn, scrie agerpres.ro.

Chiar dacă unii acţionari au cerut demisia directorului general Hiroto Saikawa, el a fost confirmat în funcţie. De asemenea, acţionarii au aprobat şi noul Consiliu de Administraţie, compus din 11 membri.

La Adunarea anuală a Acţionarilor de la sediul Nissan din Yokohama, directorul general Hiroto Saikawa şi alţi oficiali şi-au cerut scuze pentru scandalul legat de Carlos Ghosn, care a afectat Nissan şi parteneriatul cu Renault.

Nissan a revizuit structura board-ului şi modul în care sunt numiţi directorii şi stabilită remuneraţia lor, pentru îmbunătăţirea guvernanţei, după ce fostul preşedinte Carlos Ghosn a fost acuzat de încălcarea legislaţiei financiare şi abuz de încredere. Conform amendamentelor menite să îmbunătăţească guvernanţa Nissan, trei comitete statutare vor superviza nominalizarea directorilor, acordarea compensaţiilor şi lucrările de audit.

Numărul directorilor din afara companiei numiţi în Board-ul Nissan a fost majorat de la trei la şapte. Renault a cerut ca în unele comitete să fie incluşi preşedintele Jean-Dominique Senard şi directorul general Thierry Bollore, iar Nissan a acceptat solicitarea.

Cele mai recente rezultate financiare arată că în anul fiscal care s-a încheiat la 31 martie 2019 profitul net al Nissan a scăzut cu 57,3%, la 319 miliarde de yeni (2,95 miliarde de dolari), comparativ cu anul precedent.

Renault şi Nissan au un parteneriat din anul 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drept de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan a fost extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi. Statul francez este cel mai mare acţionar al Renault, cu o participaţie de 15%.

Marţi, Hiroto Saikawa a declarat că producătorul auto nipon va revizui actuala structură a capitalului în alianţa cu Renault dacă va fi necesar să o facă sustenabilă, în contextul concurenţei strânse din industria auto.

Nissan va determina dacă actuala structură este "un factor de instabilitate" pentru operaţiunile alianţei, a explicat Saikawa, adăugând că va discuta problema cu preşedintele Renault, Jean-Dominique Senard.

Unii directori ai Nissan cred că actuala structură a alianţei nu este echilibrată, în condiţiile în care anul trecut Nissan a vândut pe plan global 5,65 milioane de vehicule, de 1,5 ori mai mult decât Renault.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu