ACORD SEMNAT: Rusia şi Turcia vor construi un gazoduct prin care va fi livrat gaz rusesc în Europa

Embed:

Rusia şi Turcia au semnat un acord privind construcţia unui gazoduct prin care va fi livrat gaz rusesc în Europa.

Potrivit proiectului, conducta va trece prin Marea Neagră. Documentul a fost semnat de miniştrii Energiei de la Moscova şi Ankara, în urma discuţiilor purtate între Vladimir Putin şi Recep Erdogan.

Cei doi lideri de stat s-au întâlnit în oraşul turc Istanbul la congresul mondial al energiei. Gazoductul "Turkish Stream" va face legătura între Rusia şi Europa de Sud, prin Turcia şi Grecia. Lungimea conductei va fi de peste o mie de kilometri, iar costul total al lucrărilor este estimat la 11,4 miliarde de euro.

Presa internaţională menţionează că aceasta este a treia întrevedere dintre Putin şi Erdogan după normalizarea relaţiilor, care au fost întrerupte în noiembrie anul trecut. Atunci, armata turcă a doborât un avion de luptă rusesc în spaţiul aerian de la graniţa cu Siria. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu