ACORD SEMNAT! Moldova, mai competitivă în domeniul agriculturii durabile cu sprijinul guvernului nipon (FOTO)

Acordul de grant, prin schimb de note, dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Japoniei privind implementarea Proiectului "Agricultura conservativă – dezvoltarea unui sistem durabil de gestionare a solurilor în Republica Moldova", a fost semnat astăzi de ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, şi Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Japoniei la Chişinău, Masanobu Yoshii. 

Scopul acestui proiect este procurarea tehnicii şi echipamentului agricol pentru agricultura conservativă şi are un buget de 500 de milioane de yeni (circa 4,8 milioane de dolari SUA).

Grantul este oferit de către partea niponă în cadrul Programului de dezvoltare socială şi economică, un instrument al Asistenţei Oficiale de Dezvoltare (ODA) al Japoniei. 

În acest context, ministrul Andrei Galbur a mulţumit Guvernului Japoniei pentru asistenţa acordată  Republicii Moldova în sectoarele prioritare: agricultură, sănătate, educaţie, mediu ambiant, cultură.

Anterior ceremoniei de semnare, Ministrul Andrei Galbur şi Ambasadorul Masanobu Yoshii au avut o întrevedere de curtoazie şi au făcut un schimb de opinii pe marginea acestui proiect, care urmează să fie administrat de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare. 

Părţile şi-au manifestat încrederea că odată cu implementarea proiectului, degradarea solurilor în Republica Moldova se va reduce, iar pe termen lung, ţara noastră va deveni mai competitivă în domeniul agricol.

Semnarea acestui Acord are loc în preajma aniversării a 25-a de la stabilirea relaţiilor diplomatice moldo-nipone, la 16 martie 1992. În această perioadă, asistenţa financiară oferită de Japonia Republicii Moldova a fost de peste 150 de milioane de dolari SUA. În aspect bilateral, Japonia este al treilea donator al Republicii Moldova, după Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu