Acest gadget va fi inima petrecerilor! IATĂ cum un aparat te va ajuta să te îmbeți mai repede

Pentru că vor exista întotdeauna cei care beau doar să se îmbete, un gadget futurist numit Vapshot eficientizează procesul, scrie realitatea.net.

Deşi aparatul din imaginea de mai sus pare să aducă aminte de o freză de la dentist, funcţionalitatea din spate este mult mai complexă decât aţi fi tentaţi să credeţi. Efectul, în schimb, este cât se poate de simplu. Eficientizează procesul de a simţi efectele vaporilor de alcool.

Scopul Vapshot, pe lângă faptul că arată impresionant, este de a vaporiza alcool şi de a-l stoca într-o sticlă. Când aceasta este deschisă, băutorul poate introduce un pai în sticlă pentru a trage în piept cu entuziasm respectivul "fum". Având în vedere că, vorbim de alcool pur, vă daţi seama că impactul este imediat.

Din punctul de vedere al unei persoane care apreciază, de exemplu, gustul bourbonului, aparatul este inutil. Cu toate acestea, apreciez efortul intelectual din spatele produsului şi accept declaraţiile producătorului, cum că ar fi construit folosind materiale de cea mai bună calitate şi că a fost trecut prin orice teste cu scopul de a nu fi periculos pentru oameni.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu