Aceleaşi băuturi, noi denumiri! Şampania, cognacul şi cagorul, interzise în magazine

Embed:
Băuturile alcoolice preferate ale moldovenilor sunt interzise pe rafturile magazinelor cu denumirea de şampanie, cognac şi cagor. Mai mult, ţara noastră nu va putea nici exporta aceste produse. După semnarea Acordului de Asociere cu UE, Moldovei i s-au oferit patru ani pentru a ajusta legislaţia în domeniu la standardele europene. Astfel, consumatorii nu vor mai fi induşi în eroare referitor la locul de provenienţă al acestor băuturi alcoolice.

"Şampanie demult nu mai există şi folosim vin spumant, la cognac avem cu brio implementată denumirea de divin, cahorul îşi are corespondenţa în vinul Pastoral", a spus Vasile Luca, secretar de stat.

Secretarul de Stat al Ministerul Agriculturii Vasile Luca menţionează că tehnologia de producere a băuturilor alcoolice autohtone şi a celor europene nu diferă. El susţine că există anumite particularităţi doar în ceea ce priveşte solul, clima şi soiurile de struguri. Din acest motiv fiecare produs îşi are individualitatea sa şi necesită o protecţie sporită a indicaţiilor geografice.

"Această prevedere nu este nouă, producătorii noştri au fost informaţi şi sunt la curent cu totul absolut şi pot să spun mai mult că s-au conformat în totalitate", a spus Vasile luca, secretar de stat. 

Vinificatorii susţin că datorită acestor modificări, Moldova se va mândri cu unicitatea produselor sale. Odată cu începerea perioadei de tranziţie, mai mulţi producători au demarat campanii de informare a consumatorilor despre schimbările operate.

"Noi am înştiinţat consumatorul prin anumite degustări, prin anumite prezentări de etichetă nouă, de produs nou. Am informat care este diferenţa dintre produs vechi şi cel nou, care apare în faţa lor. Acum consumatorul acceptă aceste denumiri, le procură cu plăcere şi le savurează", a spus Alexandru Mocanu, manager vânzări.

În Moldova există patru indicaţii geografice, Codru, Valul lui Traian, Ştefan Vodă şi Divin, protejate la nivel internaţional, care includ peste 40 de companii vinicole.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu