Această ţară va ELIMINA toate maşinile diesel. Şoferii dispuşi să-şi vândă vehiculele, vor primi sume consistente de bani

Maşinile diesel s-ar putea să devină amintire în Marea Britanie întrucât premierul Theresa May a solicitat autorităţilor să întocmească un plan prin care să se elimine de pe şosele maşinile diesel.

Hotărârea va contibui la creşterea calităţii aerului din zonele urbane, conform BM, citat de mediafax.ro.

Prim-ministrul britanic urmează să anunţe, pe 24 aprilie, o serie de subvenţii acordate celor care sunt de acord să renunţe la maşinile diesel. Aceştia ar urma să primească între 1.000 şi 2.000 de lire sterline, scriu cei de la Financial Times.

În februarie, Comisia Europeană a trimis guvernului britanic o ultimă avertizare cu privire la lipsa de reacţie faţă de depăşirea limitei de poluare în Londra şi alte 15 oraşe. Marea Britanie a fost una dintre cele 5 ţări ce au primit, în 2013, o astfel de avertizare; celelalte au fost Germania, Franţa, Italia şi Spania.

Ca urmare, guvernul a anunţat acordarea de subvenţii în valoare totală de 290 milioane de lire sterline pentru cei care vor să achiziţioneze maşini electrice sau hibrid.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu