Accident tragic la locul de muncă. Un bărbat din Strășeni a avut parte de o moarte cumplită

O clipă de neatenție l-a costat viața. Un bărbat a fost găsit fără suflare în curtea unei uzine de producere a betonului. Cadavrul victimei, acoperit de un morman de nisip, a fost descoperit de un coleg de-al său. Tragicul incident a avut loc noaptea trecută în comuna Vatra din Municipiul Chișinău, scrie canal3.md.

Nenorocirea care i-a luat viața muncitorului de 62 de ani s-ar fi produs din neatenție. Se presupune că acesta a alunecat, după care a căzut în burlanul prin care se introduce nisipul folosit în producerea betonului.

Bărbatul ar fi murit sufocat de nisipul care a căzut peste el, acoperindu-l practic în întregime. Colegul care l-a găsit povestește că din mormanul de nisip se vedea doar o mână. El şi-a anunțat imediat superiorii despre cele întâmplate. La rândul lor, aceștia au solicitat intervenția autorităților care vor investiga decesul angajatului lor.

În procesul de investigare a acestui caz s-au implicat grupa operativă a Inspectoratului Buiucani, medicului legist, angajații Departamentului Situații Excepționale și specialiştii de la Inspecția Muncii. Urmează să fie stabilit ce căuta muncitorul, în afara orelor de lucru, în curtea uzinei.

Paznicul nu își amintește să-l fi văzut cum părăseşte întreprinderea. Victima nu avea familie şi locuia singur în propria lui casă din satul Sireți, raionul Strășeni.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu