Accident tragic în Peru: 23 de oameni au murit, iar 30 au fost răniţi

Embed:

Accident rutier tragic în Peru. 23 de oameni au murit, iar 30 au fost răniţi după ce autocarul în care se aflau s-a prăbuşit într-o prăpastie. Autorităţile din Peru au declarat că autobuzul a căzut de la o înălţime de aproximativ o sută de metri. 

Multe dintre victime au fost internate în stare critică. La faţa locului au intervenit de urgenţă numeroase echipaje de salvatori şi pompieri. Cauzele care au dus la producerea tragediei nu au fost stabilite, deocamdată. Autorităţile de la Lima au transmis condoleanţe rudelor victimelor.

Potrivit datelor oficiale, anual, aproximativ trei mii de oameni îşi pierd viaţa în accidente rutiere în Peru, iar 50 de mii sunt răniţi.

Cauza accidentelor este starea proastă a drumurilor, dar şi nerespectarea regulilor de circulaţie. 

Lasă un comentariu