ACCIDENT TERIBIL în Capitală! O tânără a fost SPUBLERATĂ pe trecerea de pietoni (VIDEO)

O tânără de 19 de ani din Chişinău a ajuns de urgenţă la spital după ce a fost lovită pe trecerea de pietoni de un șofer vitezoman. Accidentul teribil s-a produs seara târziu, în sectorul Botanica al Capitalei.

Era trecut de ora 01:00, când oamenii legii au fost anunțați despre producerea unui accident rutier.

Din declarațiile unuia dintre martorii oculari, un automobil marca Toyota, ce se deplasa cu viteză excesivă pe bulevardul Dacia, a lovit în plin o tânără care traversa strada regulamentar.

În urma impactului violent, victima și-a pierdut cunoștința. Martorii incidentului i-au acordat primul ajutor medical.

În scurt timp, la fața locului au ajuns oamenii legii.

În momentul impactului, în automobilul cu pricina se afla șoferul de 56 de ani şi o pasageră. Reporterul emisiunii "Unitatea de Gardă" i-a adresat câteva întrebări conducătorului auto, acesta însă nu a oferit prea multe detalii, sub pretextul că se află în stare de șoc.

Potrivit ofițerului de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati, tânăra a fost internată în spital cu comoție cerebrală.

MAI MULTE DETALII AFLAŢI DIN REPORTAJUL EMISIUNII "UNITATEA DE GARDĂ", LA CANAL 3.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu