Accident SPECTACULOS la Marele Premiu al Japoniei. Kviat a rămas viu ca prin minune

Embed:

Daniil Kviat a suferit un accident teribil în calificările pentru Marele Premiu al Japoniei. Pilotul de la Red Bull Racing a pierdut controlul volanului și a intrat în parapet.

Impactul a fost atât de puternic încât și-a distrus mașina. Din fericire, Kviat a scăpat nevătămat din accident și a putut să iasă singur din mașina avariată.

În urma acestui incident, calificările pentru Marelui Premiu al Japoniei s-au încheiat cu 36 de secunde înainte de expirarea timpului regulamentar. În ciuda accidentului în care a fost implicat, Kviat va pleca de pe poziţia a zecea a grilei de start.

Nico Rosberg va pleca din pole position după ce a fost cel mai rapid în calificări. Germanul de la Mercedes va fi urmat pe grila de start de Lewis Hamilton, actualul campion mondial şi lider al clasamentului general. Valtteri Bottas şi Sebastian Vettel vor porni de pe locurile 3, respectiv 4.

Marele Premiu al Japoniei va avea loc duminică pe circuitul de la Suzuka.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu