Accident rutier pe Transfăgărăşan. Cinci persoane, rănite

Cinci persoane au ajuns la spital, joi după-amiază, după ce autoturismele în care se aflau au fost implicate într-un accident rutier, pe Transfăgărăşan, unul dintre şoferi adormind la volan, iar circulaţia rutieră a fost blocată pe sensul de urcare.

Accidentul a avut loc la kilometrul 70 al DN 7 C, Transfăgărăşan. Reprezentanţii IPJ Argeş au declarat, pentru Mediafax, că şoferul unui autoturism, care cobora dinspre Lacul Bâlea, a adormit la volan, pierzând controlul volanului şi intrând pe contrasens, unde a lovit frontal un alt autoturism, care circula regulamentar. Cinci dintre cele şase persoane aflate în cele două autovehicule au fost rănite, în urma impactului.

La faţa locului s-au deplasat echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Argeş, dar şi ale Poliţiei, victimele fiind transportate la spital.

"Două dintre victime au fost preluate de SMURD şi transportate la spital. Alte trei persoane rănite au fost duse la spital cu ambulanţe ale SAJ Argeş. Victimele nu sunt rănite grav", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure.

Traficul rutier pe Transfăgărăşan a fost blocat, pe sensul de urcare, timp de mai multe zeci de minute, potrivit reprezentanţilor IPJ Argeş.

"Circulaţia în zonă nu a fost blocată din cauza accidentului rutier produs pe DN 7 C. Colegii mei intervin pentru a fluidizarea traficului, fiind blocat doar sensul de urcare spre Bâlea, până la finalizarea cercetărilor. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, Mădălin Zamfir.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu