ACCIDENT RUTIER cu implicarea unui maxi-taxi și un autobuz plin cu pasageri (VIDEO)

Un troleibuz de linie şi un autobuz plin cu pasageri au fost implicaţi într-un accident rutier. Incidentul s-a produs în această dimineaţă, în jurul orei 07:00, la intersecţia bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt şi strada Tighina.

Potrivit ofiţerului de presă al Direcţiei de Poliţie, Natalia Stati, autobuzul de pe cursa Chişinău - Anenii Noi, a fost tamponat lateral de un troleibuz de pe ruta numărul 5.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului Accidente Rutiere pentru a cerceta cazul.

Din fericire, în urma impactului, nimeni n-a avut de suferit. Ambii conducători auto au fost supuşi etilotestului, care a aratat că niciunul dintre ei nu se afla sub influenţa alcoolului.

Deocamdată, nu se cunoaşte cine este vinovat de producerea accidentului, însă, preliminar se presupune că unul dintre şoferi ar fi ignorat culoarea roşie a semaforului.

Conducătorul auto găsit responsabil de cele întâmplate, se va alege cu amendă de 1.500 de lei şi 6 puncte de penalizare. Mai multe detalii, urmăriți în emisiunea realizată de UNITATEA DE GARDĂ, pe Canal3.md.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu