Accident mortal în România. Trei TIR-uri s-au ciocnit și au luat foc, iar 2 șoferi au murit (FOTO)

Trei TIR-uri s-au ciocnit în Caraș Severin, pe șosea. Doi șoferi au decedat în urma impactului. Accidentul a fost urmat de un incendiu și s-a produs pe raza localității Ilova, scrie libertatea.ro.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, în accident au fost implicate trei TIR-uri. Două s-au lovit frontal și l-au acroșat și pe cel de-al treilea.

În urma impactului, doi dintre şoferi au murit. De asemenea, unul dintre camioane a luat foc, iar flăcările s-au extins şi la cel de-al doilea TIR. La cel de-al treilea autotren a fost avariata doar remorca, și nu a fost afectat de incendiu. 

La fata locului intervin echipaje ale Detasamentului de Pompieri Caransebes (1 ambulanta SMURD, 2 autospeciale stingere, 1 descarcare, 1 prima interventie si comanda), precum și o ambulanta a serviciului județean, au transmis reprezentanții ISU Caraș-Severin. Accidentul rutier a avut loc pe DN6, km 437+900m. În acest moment, drumul este blocat. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu