Accident în Capitală. Un bărbat s-a izbit cu motocicleta de o mașină. O femeie a ajuns la spital

Embed:

O femeie în vârstă de 47 de ani a ajuns la spital, după ce motocicleta pe care se afla s-a izbit violent de un automobil. Accidentul a avut loc în această dimineață la intersecția străzilor Kiev și Tudor Vladimirescu din Capitală.

La volanul motocicletei se afla soțul femeii în vârstă de 42 de ani. Medicii spun că starea femeii rănite este de gravitate medie și nu există nici un pericol pentru viață.

”Pacienta acum se află în sala de stabilizare și este în afara oricărui pericol. I-a fost acordat ajutorul necesar. Femeia a suferit un traumatism al aparatului locomotor, va fi examinată mai detaliat și va rămâne pentru tratament în clinica noastră”, a spus  șef al departamentului de urgență, Igor Curov.

Potrivit martorilor, maşina care s-a izbit de motocicletă circula regulamentar, iar motociclistul ar fi încercat să traverseze intersecția la culoarea roșie a semaforului. Polițiștii investighează cazul.

”La intersecția străzilor Kiev și Tudor Vladimirescu s-a întâmplat un accident rutier în care a fost implicat un ciclomotor și un automobil de model opel. În urma cercetării cazului se va stabili cine se face vinovat de accidentul rutier”, a spus  inspectorul pe accidente rutiere, Vadim Ceban.

Șoferul care va fi găsit vinovat riscă amendă de până la 1500 de lei și 6 puncte de penalizare. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu