ACCIDENT GROAZNIC în România: Doi morți și cinci răniți în urma unei coliziuni frontale

Două persoane au murit, iar alte 5 au fost rănite, în urma unui accident care a avut loc duminică pe DN6, în zona localității mehedințene Șimian din România, scrie Agerpres.ro.

Circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri în această zonă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Mehedinți, Lidia Viziru, a declarat pentru AGERPRES că un conducător auto, din cauza neadaptării vitezei, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un alt autovehicul care se deplasa regulamentar.

"În urma impactului au rezultat doi morți și cinci răniți, aceștia din urmă au fost transportați la SJU din Drobeta Turnu Severin. La fața locului se află mai multe echipaje SMURD și polițiști", a precizat Viziru.

Potrivit acesteia, traficul rutier va reveni la normal după finalizarea cercetărilor polițiștilor, stabilirea împrejurărilor în care a avut loc tragicul accident și îndepărtarea de pe carosabil a autoturismelor avariate.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu