Accident grav pe o autostradă din Germania: Două persoane au murit şi 19 au fost rănite

Două persoane au murit şi 19 au fost rănite într-un grav accident de circulaţie produs în noaptea de Revelion în condiţii de ceaţă pe o autostradă în landul Baden-Württemberg din sud-vestul Germaniei, relatează DPA. 

Una din persoanele decedate este un băiat de zece ani, a spus marţi dimineaţă un purtător de cuvânt al poliţiei. A doua persoană decedată, un bărbat de 39 de ani, este cel mai probabil tatăl copilului. 

Şase maşini au fost implicate în accidentul care s-a produs în jurul orei locale 01.00 pe o autostradă în apropierea oraşului Aichtal. 

Nouă persoane au fost rănite grav, iar cel puţin una dintre ele era în pericol de moarte marţi dimineaţă, conform poliţiei. Alte zece persoane au fost rănite uşor. 

Toţi răniţii au fost transportaţi la spital, scrie antena3.ro
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu