Accident grav la Orhei. Un TIR şi o cisternă s-au răsturnat pe marginea drumului (VIDEO)

Embed:

Ghinion pentru şoferii a două camioane. Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, vehiculele pe care le conduceau au derapat şi au ajuns în şanţ. Potrivit poliţiei, în primul caz produs noaptea trecută, un bărbat aflat la volanul unei cisterne care transporta combustibil, a ieşit de pe carosabil, în apropiere de satul Brănești, raionul Orhei. 

Iar la doar cinci ore diferenţă, pe partea opusă a şoselei un alt camion a derapat. În urma accidentelor, niciunul dintre conducătorii auto nu au avut de suferit. Imagini de la faţa locului au fost postate pe Internet de un martor pe o reţea de socializare.

Din înregistrare se vede că pe această porţiune de drum sunt executate lucrări de reparaţie, iar indicatoarele rutiere instalate interzic deplasarea cu o viteză ce depăşeşte 30 de kilometri la oră. Întrucât accidentele s-au produs din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, poliţia nu a deschis anchetă.

Dacă ai fost martorul unei situaţii interesante, expediază imaginile surprinse pe adresa contact@publika.md sau prin intermediul opţiunii ŞTIREA TA, de pe site-ul PUBLIKA.MD, iar acestea vor fi văzute de o țară întreagă. Totodată, puteți să ne trimiteți materiale și pe  sau  Whatsapp la telefonul 060 88 11 00.

Pe aceeaşi temă