ACCIDENT GRAV în Capitală! O persoană, transportată de urgenţă la spital (FOTO)

Embed:

Un bărbat de 63 de ani a fost rănit şi transportat la spital, în urma unui accident produs în Capitală.

Victima avut nevoie de ajutorul echipajului pentru descarcerare pentru a fi scoasă din mașină, după ce s-a ciocnit cu un alt automobil. Accidentul s-a produs în această dimineață, la intersecția străzilor Mihai Sadoveanu și Vadul lui Vodă, în sectorul Ciocana al Capitalei.

Șoferul rănit a fost transportat la Institutul de Medicină Urgentă. Acesta le-a spus medicilor că era în drum spre spital pentru a-şi face perfuzii. Medicii spun că viaţa lui nu este în pericol.

"Preventiv putem să spunem că a suferit un traumatism a cutiei toracice, închis. Presupunem fractura coastelor. E în afara pericolului", a menţionat șeful Departamentului Medicină Urgentă, Igor Curov.

La fața locului a venit și o rudă a victimei: "Nu am fost. Nu eram aici. Nu pot sa va spun nimic. M-a sunat de pe telefonul lui să vin aici. Să stau la mașină. Mai mult nu știu nimic".

Celălalt șofer spune că vinovat de producerea accidentului ar fi bărbatul rănit.

Potrivit informațiilor poliției, bărbatul nu ar fi cedat trecerea. Şoferul vinovat riscă amendă de o mie de lei și șase puncte de penalizare.

Dacă ai fost martorul unei situaţii interesante, expediază imaginile surprinse pe adresa contact@publika.md sau prin intermediul opţiunii ŞTIREA TA, de pe site-ul PUBLIKA.MD, iar acestea vor fi văzute de o țară întreagă. 

Totodată, puteți să ne trimiteți materiale și pe  sau  Whatsapp la telefonul 060 88 11 00.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu