ACCIDENT GRAV cu implicarea a trei maşini în raionul Străşeni. Sunt victime (IMAGINI CU PUTERNIC IMPACT EMOŢIONAL)

Embed:

 

Trei oameni au ajuns la spital, după ce maşinile în care se aflau au fost făcute zob.

Accidentul s-a produs în această după-amiază, pe podul din apropierea satului Bucovăţ, raionul Străşeni.

Potrivit poliţiei, de vină este un bărbat, în vârstă de 37 de ani, care se afla la volanul unei maşini, care a ieşit într-o depăşire fără să se asigure şi a lovit frontal un alt automobil. Cel din urmă s-a proiectat ulterior într-un microbuz.

Doi fraţi aflaţi într-una din maşini, unul de 28 de ani şi altul de 25, au fost internaţi cu multiple fracturi, la fel şi şoferul care s-ar face vinovat de accident.

Bărbatul care conducea microbuzul nu a păţit nimic.

Toate circumstanţele producerii accidentului urmează a fi stabilite. Dacă vina şoferului căruia nu i-a reuşit manevra va fi dovedită, el riscă până la trei ani de închisoare, amendă de până la 32.000 de lei cu retragerea permisului de conducere pe un termen de până la doi ani.

Imaginile de mai sus nu mai au nevoie de comentraii.

Dacă ai fost martorul unei situaţii interesante, expediază imaginile surprinse pe adresa contact@publika.md sau prin intermediul opţiunii ŞTIREA TA, de pe site-ul PUBLIKA.MD, iar acestea vor fi văzute de o țară întreagă. Totodată, puteți să ne trimiteți materiale și pe  sau  Whatsapp la telefonul 060 88 11 00.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu