Accident cumplit la Căuşeni: O maşină a fost lovită de tren. Un mort şi 3 răniţi

Embed:

În mașină se aflau patru persoane, părinții și cei doi copii ai lor, originari din Bender. Automobilul era condus de fiul acestora. Mama fetei decedate povestește că nu-și amintește cum s-a produs accidentul.

"Nici nu am văzut cine și ce ... Când am deschis ochii eram ... Toți s-au împrăștiat și au căzut în părți diferite. Bărbatul meu tot este aici", a spus victima.

Femeia a ajuns la spitalul din Căușeni cu mâinile traumate, iar ceilalți doi membri ai familiei au fost internați în secția reanimare. Starea acestora este gravă.

"Doi bărbați cu traumatism cranio-cerebral la ambii pacienți și un traumatism abdominal. În deosebi al doilea pacient în vârstă de 84 de ani are fracturi multiple de coaste și hemoragie internă", a spus șeful secției terapie intensivă, spitalul din Căușeni, Timofei Bubuci.

Poliţia investghează cazul pentru a stabili toate circumstanţele producerii accidentului.

"Automobilul se deplasa din direcţia Căinari, spre direcţia Pervomaisc. A ajuns la calea ferată, s-a oprit la indicatorul STOP. După ce s-a oprit, şi-a continuat deplasarea. Din motive necunoscute în rezultat a fost tamponat de tren", a spus şeful Inspectoratului de Poliţie Căuşeni, Vitalie Arnaut.

După accident, automobilul a fost dus la o parcare specială. Din start este evident că locomotiva a lovit în ușa din spate, în partea stângă. Atât, un metru nu a ajuns pentru a evita impactul, pentru a evita tragedia. Încă nu este clar cum mașina a ajuns pe șinele de calea ferată.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu