Accesorii pentru smartphone care nu ai fi crezut că EXISTĂ

Deseori ne pot veni idei trăsnite, dar cu toate acestea nu ne grăbim să le punem în aplicare.Nu și în cazul unor inventatori de accesorii pentru smatphone care au elaborat concepte inedite pentru telefoanele inteligente, chiar dacă nimeni nu le-a solicitat.

Şapca ce îţi oferă intimitate în timp ce te uiţi la ceva pe smartphone. Costă 26 de dolari pe eBay şi are un cozoroc lung, care pe margini are un fel de „fuste” care acoperă ecranul smartphone-ului la care se uită utilizatorul, scrie go4it.


Banana Phone. Banana Phone este un telefon simplu, care se conectează la un smartphone, iPhone sau Android, prin intermediul Bluetooth. Singurul lucru pe care îl poate face este să dea şi să primească apeluri. Totuşi, dispozitivul mai are un scop, nobil. O parte din profit merge la Gearing Up 4 Gorillas, o organizaţie care luptă pentru salvarea gorilelor de munte, o specie vulnerabilă.

Tanga pentru smartphone. Potrivit producătorului, rolul acestui produs este să protejeze butonul de Home al smartphone-ului. Totuşi, aceste butoane nu au nevoie de protecţie, iar multe dintre ele au integraţi senzorii pentru amprentă. Acestea din urmă sunt, de obicei, protejate cu sticlă rezistentă sau safir pentru a nu fi zgâriate uşor.

Robotul care curăţă ecrane. Auto Mee S este un mic robot care curăţă ecranul unei tablete sau al unui smartphone, potrivit producătorului japonez Takara Tomy. Dispozitivul costă mai mult de 30 de dolari, bani de care îţi poţi cumpăra lavete cu microfibre pe care le poţi folosi mai mulţi ani.

Receptorul Retro POP. Acesta este un receptor de telefon care se conectează la telefon printr-un fir, prin jack-ul audio de 3,5 mm. Dacă oamenii iubeau atât de mult telefonia fixă, numărul utilizatorilor acestui serviciu ar fi fost mult mai mare astăzi, nu? Dispozitivul poate fi cumpărat de pe Amazon la preţul de aproximativ 10 dolari.

Fake Cracked Screen Protector. De obicei pui o folie de protecţie pe ecranul telefonului pentru a preveni spargerea acestuia. O companie s-a gândit că sunt oameni cărora le place cum arată un display spart, aşa că a lansat o folie deja „crăpată”. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu