Acces interzis pentru oamenii de rând în centrul Capitalei. Vine Merkel la Chişinău

Embed:

În legătură cu vizita Angelei Merkel Ministerul Afacerilor Interne sporeşte măsurile de securitate. Astfel va fi împedicată libera circulaţie a automobilelor şi a cetăţenilor pe unele străzi ale Capitalei.

Conform practicilor internaţionale şi cerinţelor serviciilor specializate în domeniul asigurării securităţii demnitarilor de stat, în cadrul planificării măsurilor de protecţie şi pază, au fost elaborate mai multe trasee de deplasare a cortegiilor persoanelor protejate, cu restricţiile respective.

În acest context, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat, dar şi alte instituţii guvernamentale,solicită participanţilor la trafic să manifeste disciplină maximă şi să se conformeze necondiţionat cerinţelor legale ale colaboratorilor de poliţie. "Reamintim că, în cazul în care girofarul automobilului Poliţiei Rutiere indică lumina roşie şi albastră concomitent, şoferii sunt obligaţi să stopeze unitatea de transport cât mai spre dreapta", se menţionează într-un comunicat remis presei.

Din aceleaşi considerente, în scopul eficientizării măsurilor de protecţie şi pază ale membrilor delegaţiei oficiale, între străzile N. Iorga - Bucureşti - M. Cebotari – 31 August 1989 va fi instituit un perimetru închis, supus unui regim special de control şi acces. Accesul în acest perimetru se va efectua în baza legitimării cu ecusonul de identificare şi invitaţiilor, iar locatarii sectorului - în baza listelor coordonate şi a buletinelor de identitate.

Oamenii legii roagă posesorii automobilelor din municipiul Chişinău să se abţină de la deplasarea în zona din centrul oraşului şi să aibă o atitudine tolerantă faţă de posibilele dificultăţi apărute în circulaţie. 

"Depunem eforturi maxime pentru a avea o organizare a ordinii publice şi securităţii cât mai puţin deranjantă pentru cetăţenii noştri. Totodată, solicităm co-participarea tuturor în acest eveniment de o importanţă sporită atât pe plan intern cât şi internaţional", se mai menţionează în comunicat.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu