Academia UTM nu vrea să lupte pentru titlu

Embed:

Academia UTM nu are de gând să lupte pentru titlu sau pentru cupele europene nici sezonul viitor.

FC Academia nu îşi schimbă planurile. Conducerea echipei are ca scop în continuare să crească jucători fără un obiectiv stabilit pentru sezonul viitor.

"Noi suntem o instituţie de învăţământ. Suntem o academie, pregătim şi jucători, şi antrenori. Dăm o şansă fotbaliştilor tineri. Nu ne batem la titlu, noi pregătim campioni!", a declarat preşedintele Alexandru Cojuhari.

În acest sens, chiar la primul meci amical din acest intersezon, cel cu Sfântul Gheorghe, studenţii au folosit 15 fotbalişti aflaţi în probe. În total la echipa de pe strada studenţilor se află 15 jucători în probe, printre care Oleg Andronic şi Ştefan Caraulan.

"Componenţa de bază va fi axată pe jucătorii de anul trecut, dar câteva posturi vor fi completate de jucători care vor veni acum în pauză", a spus jucătorul Maxim Potîrniche.

Printre fotbalişti veniţi la Academia sunt jucătorii care au plecat în sezonul trecut de la Sfântul Gheorhe, Ştefan Caraulan de la Dacia, şi chiar unul din simbolurile Zimbrului din ultimii ani, Oleg Andronic. Atacantul s-a remarcat printr-un gol chiar în primul meci.

În acest intersezon de la Academia au plecat Eugen Slivca, Andrei Marina, Daniel Indoitu - toţi trei aflându-se momentan în probe la Zimbru, iar Ghenadie Ochincă şi Petru Leuca la Milsami. Cea mai mare schimbare s-a produs în staful tehnic. În locul lui Oleg Bejenari şi Vitalie Culibaba plecaţi la Zimbru, postul de antrenor pe banca studenţilor a fost ocupat de Veaceslav Rusnac.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu