Academia Chişinău a reluat antrenamentele cu două săptămâni înaintea startului campionatului în Divizia Naţională

Embed:

Academia a devenit penultima echipă din Divizia Naţională care a reluat antrenamentele. La formaţia din Chişinău au rămas doar jucători sub 22 de ani, iar primul antrenament a fost condus de Valeriu Catană.

Cu doar două săptămâni înaintea startului campionatului în Divizia Naţională, Academia Chişinău a ieşit din vacanţă. "I-am lăsat pe toţi care s-au născut înainte de 1991. Sunt băieţi mult mai tineri, chiar şi din 1997. Cu acest lot vom juca în campionat. Cred că ei sunt gata. Anul trecut preşedintele Academiei, Alexandru Cojuhari.

De la Academia au plecat mai mulţi fotbalişti care au fost titulari sezonul trecut, printre care internaţionalii Alexandru Suvorov şi Alexandru Dedov, căpitanul Radu Gînsari, dar şi Andrian Caşcaval, Vladimir Potlog sau Ion Demerji. Singurul fotbalist cu vârsta de peste 22 de ani care a rămas la echipă este Ştefan Caraulan.

"Am rămas jucători tineri care anul trecut nu au prins lotul de bază. Acum cred că majoritatea din ei vor juca în primul 11 pentru că cei mai în vârstă au plecat", a menţionat mijlocaşul Academiei, Alexandru Vremea.

În intersezon, de la Academia a plecat şi tehnicianul ucrainean Vladimir Knîş. În continuare, formaţia din Chişinău va fi pregătită de fostul antrenor secund, Valeriu Catană.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu