AC Milan l-a luat împrumut pentru un sezon pe atacantul Fiorentinei, Nikola Kalinic

AC Milan transferă fotbalişti pe bandă rulantă. În tentativa de a reveni unde a fost cândva, adică în în topul fotbalului italian şi continental, gruparea milaneză a făcut cea de-a 11-a achiziţie din această vară, iar suma totală dispensată pe tranzacţii a sărit de 194 de milioane de euro.

"Rosso-neri" l-au luat împrumut pentru un sezon pe atacantul Fiorentinei, Nikola Kalinic, în schimbul sumei de 5 milioane de euro, dar au opțiunea obligatorie de cumpărare pentru 20 de milioane de euro peste un an. Croatul a semnat deja un contract valabil pentru perioada 2018-2021.

Nikola Kalinic a marcat 20 de goluri şi a dat patru pase decisive în 42 de meciuri jucate în toate competiţiile din stagiunea trecută pentru Fiorentina.

În echipa "Diavolilor milanezi" el va purta tricoul cu numărul 7, rămas liber după plecarea lui Gerard Deulofeu la Barcelona.

AC Milan a început excelent noua ediţie de campionat. În prima etapă din Serie A trupa lui Vincenzo Montella a învins cu 3-0 în deplasare la Crotone.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu